Obiective turistice

Poate că nu există om în România care să nu fi auzit despre Cimitirul Vesel din Săpânța. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureș și chiar și din țară, locul despre care se spune că este unul în care se râde în fața morții.

Crucea soacrei din Cimitirul Vesel a devenit deja legendă. La fel ca multe alte povești sculptate pe crucile de lemn din centrul localității Săpânța. Astăzi, acest loc este un muzeu în aer liber, dar în același timp este și cimitirul satului. Peste 850 de cruci vesele sunt prezente în curtea bisericii, iar primele au apărut în anul 1935.

Cimitirul Vesel este un loc unic în lume. Nu sunt multe popoare care să obișnuiască să ia moartea în râs. Maramureșenii, în schimb, o fac încă din cele mai vechi timpuri.

„Povestea a început încă de la 1935-1936, când Stan Ioan Pătraș, unul dintre cei mai renumiți meșteri ai comunei, acum și ai Maramureșului și a întregii lumi, a venit cu o idee năstrușnică prin care să exprime într-o bucată de lemn de stejar povestea întregii vieți a unui om”, spune Dănuț Ștețca, ghid de turism.

Stan Ioan Pătraș nu era doar meșterul satului, ci și cel care i-a învățat pe oameni să privească moartea cu alți ochi. Acest lucru a devenit tradiție în Săpânța, iar locuitorii spun că așa va rămâne pentru totdeauna. Ne asigură de acest lucru ucenicul creatorului, așa cum i se spune astăzi întemeietorului, Dumitru Pop Tincu. Acesta trăiește în casa profesorului său și îi duce mai departe meșteșugul.

„Această meserie nu se va pierde, eu întotdeauna mi-am căutat și îmi caut un om care va fi foarte bine sprijinit cât eu voi mai trăi, deoarece această meserie are o bază de unde a plecat Ion Stan Pătraș și această bază încercăm să n-o pierdem, acea lucrare care merge total tradițional, lucrat cu mâna, nu cu unelte sau cu alte mașini”, spune Dumitru Pop Tincu, meșter de cruci.

Casa meșterului Stan Ioan Pătraș este un adevărat muzeu. Aici se află, printre altele, și atelierul în care sunt lucrate și restaurate crucile din Cimitirul Vesel. Lemnul care se folosește pentru construcția acestora este din stejar, iar prețul poate ajunge până la 5.000 de lei. Pentru realizarea unei cruci este nevoie de două-trei săptămâni. Există localnici care strâng bani o viață întreagă pentru un loc în Cimitirul Vesel.

„Denumirea Cimitirului Vesel vine de altfel și din coloritul acestor cruci, pentru că sunt exprimate cele mai frumoase culori, de aici și celebrul albastru de Săpânța, fiecare culoare cu simbolistica ei”, spune Dănuț Ștețca, ghid de turism.

Aproape 50.000 de turiști din toate colțurile planetei vizitează anual Cimitirul Vesel. De-a lungul anilor, acest loc a fost inclus în topul monumentelor funerare din întreaga lume. În Europa, țințirimul maramureșean ocupă primul loc.

Despre Cimitirul Vesel:

Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel Săpânţa

Sapanta – Cimitirul Vesel

 

În curtea mănăstirii se află cea mai înaltă biserică din lemn din Europa! 78m.

Biserica și construcțiile învecinate integrează elemente ale arhitecturii maramureșene tradiționale, aduse la dimensiuni care să impresioneze vizitatorii.

În legătură cu Mănăstirea Săpânța-Peri există două etape disjuncte, una a trecutului istoric și alta a prezentului. Datele despre trecutul istoric sunt oarecum vagi. În 1391 urmașii lui Dragoș Vodă au donat terenuri și bunuri care au stat la baza edificării unei mănăstiri numite Peri. A fost ridicată o biserică de piatră (nu se știe localizarea exactă a acesteia). În 1404 nobili români maramureșeni au întărit posesiunile mănăstirii Peri, printre care se menționează satele Taras, Criva și Peri, precum și o moară “în țara Câmpulungului pe apa Săpânței, unde se varsă Săpânța în Tisa”. Localitatea Peri (numită azi Gruşevo) este pe teritoriul actual al Ucrainei, adică niciodată nu a fost în România. Există referiri conform cărora la Peri au fost traduse în română pentru prima oară și apoi copiate texte precum Evanghelia, Faptele Apostolilor ș.a.m.d. Vechea mănăstire a fost distrusă în 1703, cu ocazia Răscoalei Curuților sub conducerea lui Francisc Rákóczi al II-lea, împotriva dominației habsburgice, după alte date în 1761 de către Armata Austriacă; sau în 1783. Cam atât de multe păreri există și despre aspecte mai recente, ce să zici de cele din anii 1300.

Actuala Mănăstire Săpânța-Peri a fost înființată în 1997, în imediata vecinătate a localității Săpânța, nu departe de cursul Tisei; construcția a fost ridicată între 1998 și 2003. Au fost încorporate aici peste 400 metri cubi de lemn, mai ales lemn de stejar provenit din pădurea seculară din imediata vecinătate; plus ceva lemn de brad; 60% din lemn este din surse locale. Cu înălțimea de 78 de metri, biserica Mănăstirii de la Săpânța-Peri este posibil să fie cea mai înaltă biserică de lemn din Lume. Crucea are 7 metri și a fost învelită cu 4 kg de aur; biserica este placată cu 8,5 kg de aur. Câteva măicuțe își duc zilele la acest edificiu.

Sursa foto si text: experiencemaramures.com

 

Despre Mănăstirea Săpânța-Peri:

Unde se află cea mai înaltă biserică de lemn din Europa?

Meșterul popular Ioan Stan Pătraș este cel care a sculptat și pictat crucile din Cimitirul Vesel – cele care au transformat un loc trist în atracția turistică de azi. Casa memorială situată pe o stradă lăturalnică, la circa 200 metri de Cimitirul Vesel, este o casă de lemn, cu pridvor, curte, un atelier. Se pot vedea două încăperi în care sunt expuse lucrări realizate de meșter. Succesorul lui Ioan Stan Pătraș, Dumitru Pop este cel care are grijă de muzeu, cel care continuă îndeletnicirile legate de sculptură și pictură. Dumitru Pop afirma despre începuturile crucilor din Cimitirul Vesel: “(…) a murit un tânăr înecat în râul Tisa şi el, fiind bun prieten cu acesta, i-a făcut o cruce pe care scria: “Acest tânăr a fost înecat în râul Tisa, Zapca Gheorghe, în anul 1935, la vârsta de 18 ani”. De la acea cruce a început această îndeletnicire a lui Stan Ioan Pătraş să facă cruci pentru cimitir.”

(…) Stan Ioan Pătraş rămâne orfan, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Ca să se întreţină (…) de la 16 ani, începe să facă cruci în vechiul cimitir de pe dealul Săpânţei, din anul 1935. Satul era minat şi, pentru a intra în sat, oamenii au trimis în faţa lor turmele de oi, astfel încât, multe dintre ele au fost sacrificate pentru salvarea vieţilor omeneşti. (…) a fost martor la această suferinţă (…) de aceea, în primii ani, pe fiecare cruce, a desenat şi câte o oaie, indiferent dacă cel înmormântat era sau nu crescător de oi. Prin risipirea oilor pe cruci, meşterul a reuşit să le îngroape pe toate.” Mihali Nicoară, “Săpânţa – plăcerea textului” revista “Familia Română” 2013, p.31.

Ioan Stan Pătraș (1908-1977) de tânăr a fost atras de arte populare, sculptură, pictură și poezie. Din 1935 a început să facă cruci de lemn de stejar, pictate, pe care erau inscripționate scurte povestiri naive, epitafuri, prezentând soarta oamenilor la un mod amuzant, ironic – de multe ori în stil arhaic și cu greșeli gramaticale. Stilul a fost perfecționat prin trecerea la basoreliefuri-sculptate și colorate în nuanțe viguroase; predomină un albastru puternic și sălbatic, denumit în timp albastru de Săpânța.

Meșterul a sculptat și porți maramureșene, troițe, diferite elemente ale caselor de lemn, inclusiv a realizat șindrilă; a făcut și mobilier, scaune, dulapuri, cuiere ș.a.m.d. Mobilierul pictat expus la casa memorială are asemănare cu mobilierul pictat tradițional în comunitățile maghiare din zona Călata; la fel, farfurii pictate expuse aici aparțin evident unor meșteri maghiari. Ioan Stan Pătraș era un om destul de pragmatic și ancorat în realitate, care a integrat armonios diferite idei și elemente. De-a lungul vieții a creat circa 700-800 de cruci de genul celor din Cimitirul Vesel; textele acestora au format un fel de arhivă care prezintă existența și dispariția generațiilor succesive ale țăranilor din Săpânța. Creațiile lui sunt armonios integrate în asta populară maramureșeană.

Mai multe pe: https://experiencemaramures.com

Un afluent al Săpânței, valea Nadoșa, are pe traseul apei numeroase repezișuri, praguri stâncoase, mici căderi de ape.
Șipot, o cascadă mai semnificativă a devenit destul de cunoscută. Deși căderea de ape nu este foarte înaltă (poate pe la 7-8 metri, dar ar merita măsurată cândva), totuși locul este plăcut, frumos, prin complexul elementelor reprezentate de pădure, pârâul care aduce apele de pe Platoul Vulcanic Igniș.

Cascada în sine – cu un debit destul de mare mai ales primăvara, zona lărgită circular-ovalară – o uriașă marmită de sub cascadă … formată prin eroziunea produsă de căderea apei. Un atuu important al acestei cascade este accesul foarte facil la ea, inclusiv cu o mașină de teren, existând loc de parcare imediat în amonte de cascadă, de unde se poate coborî deasupra ei. O altă potecă abruptă coboară în aval de cascadă, la firul apei. Atenție când e umed locul.

Mai multe pe: https://experiencemaramures.com/

Stânca reprezintă un prim reper pe care îl întâlneşte turistul atunci când îşi începe călătoria pe Valea Vaserului, denumită Piatra Şoimului. Stânca, situată între valea Glîmboaca şi Cozia, era descrisă la începutul sec. XIX ca fiind „o stâncă monobloc cu un volum de câteva sute de mii mc acoperită cu păduri de brazi”. În aceeaşi descriere se menţionează şi prezenţa animalelor sălbatice în special a râşilor care se adăposteau în cavernele acestei stânci. Este foarte posibil ca prezenţa lor în această zonă să se facă încă simţită, dacă e să luăm în considerare potenţialul cinegetic important de care dispune Valea Vaserului.